La Grădinița cu program prelungit nr. 15, dar și la Creșa nr. 4, programul național ,,Săptămâna verde” s-a desfășurat cu multă implicare din partea tuturor cadrelor didactice, a părinților, a comunității și nu în ultimul rând a copiilor. Grădinița …
La Grădinița cu program prelungit nr. 15, dar și la Creșa nr. 4, programul național ,,Săptămâna verde” s-a desfășurat cu multă implicare din partea tuturor cadrelor didactice, a părinților, a comunității și nu în ultimul rând a copiilor. Grădinița …
Conform Ministerului Educației : „ Săptămâna verde este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind …
CUVÂNT ÎNAINTE… Ministerul Educației Naționale ne spune că „Școala altfel este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor.” Îndemnați de definiția acestui program, noi, …
Luna februarie ne introduce în lumea fabuloasă a poveștilor prin cele două sărbători nelipsite din grădinița și creșa noastră. ,,Ziua cititului împreună cu voce tare” se celebrează în peste 170 de țări din întreaga lume. Este un …
Educatoare: Matei Ionela Daniela, Balint Emilia Text redactat: Prof.Înv. Preșcolar Matei Ionela Daniela La grupa combinată, Săptămâna verde a debutat cu activități specifice îngrijirii și ocrotirii mediului înconjurător, astfel am organizat activitatea de igienizare a spațiului verde din curtea …
Pământul are nevoie de noi! Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 am desfășurat SĂPTĂMÂNA VERDE, plini de curiozitate și acte de eroism pentru a ne salva planeta! De la Grădinița cu Program Prelungit …