,,Universul animalelor” la Grădinița cu program prelungit nr.16

Cuvânt înainte…

   Grădinița cu program prelungit nr.16 și-a propus în cel de-al doilea modul să deruleze activități didactice conform temei: ,,Universul animalelor”.

  Curiozitatea copiilor ne-a angrenat în cunoaștere, începând de la animalele domestice până la animalele marine sau cele de la Polul Nord.

Prin urmare, cadrele didactice au construit în diferite săptămâni ale celui de-al doilea modul, activități care să atingă obiective și idealuri educaționale folositoare dezvoltării preșcolarilor.

Grupa Mare

Cadre didactice: Fișcă Cristina Ancuța și Opriș Alina

   Toți copiii iubesc animalele încă de când sunt foarte mici și abia descoperă lumea din jurul lor. Se conectează cu necuvântătoarele cu atât de multă ușurință prin tandrețe și veselie. Copiii învață despre atașament, instinct de supraviețuire și până la devotamentul de care acestea sunt in stare și care este foarte important pentru noi.

Găinușa moțată

Din perlele copiilor:

Soțul raței: ” gâscă„
Soția porcului: ”porcă„
Copilul caprei: ” miel”

Grupa mijlocie

Cadre didactice: Ciurba Iuliana și Barna Camelia

Am profitat de o temă foarte îndrăgită de către copii ( “Animale”)și chiar dacă avem 4/ 5 ani învățăm să prezentăm un proiect, căci ne pregătim de acum să vorbim în fața unui auditoriu.

Acest lucru ne va da curaj să ne exprimăm corect,să ne dezvoltăm încrederea în noi, să ne formăm stima de sine. Copiii s-au descurcat admirabil oferindu-ne o mulțime de informații despre prietenii noștri necuvântători. 

Noi, educatoarele, Camelia Barna și Iuliana Ciurba, nu putem decât să exploatăm potențialul acestor copii spre folosul și mulțumirea tuturor.

Grupa Mijlocie

Cadre didactice: Harpa Corina și Andruș Adelina

Această temă a prins contur în contextul interesului copiilor pentru cunoașterea și pătrunderea în fascinanta lume a animalelor domestice. Copiii și-au manifestat dragostea pentru animale și bucuria de a le avea în preajmă, de a le imita, de a le atinge, de a “citi” enciclopedii și cărți, de a pune o multitudine de întrebări legate de acestea.                   Lumea animalelor este o lume plină de viață, o lume minunată, dar și misterioasă, care continuă să ne fascineze, atât pe noi adulții, cât și micuții noștri!

Grupa Mare

Cadre didactice: Danciu Ștefana și Matei Ionela Daniela

Am intrat pe taramul magic al dinozaurilor. Cu ajutorul copiilor am descoperit fosile in nisip, am creat chiar si noi din lut. Am fost paleontologi in Jurassic World. Am ascultat frumoasa poveste “Dinozaurul care si-a pierdut glasul”.

Grupa Mică

Cadre didactice: Olariu Larisa și Chiș Luisa-Ioana

Grupa mică exprimă interes major pentru ,,Lumea animalelor”, de aceea scopul nostru a fost să aducem noi cunoștințe îmbrăcate în activități și jocuri interactive care să stimuleze curiozitatea și toate simțurile preșcolarilor mici.

De aceea am abordat tema animalelor din mai multe perspective, începând cu animalele domestice, continuând cu cele din pădure și în final am încheiat cu animalele de la polul nord.

Adevărul este că entuziasmul copiilor a depășit orice așteptare, au primit fiecare zi ca pe o nouă provocare și au reușit să acumuleze noi cunoștințe, deprinderi și abilități așa cum ne-am propus de la început.

Este doar începutul anului, iar micuții noștri ne uimesc!

 

Grupa mică

Cadre didactice: Vlad Laura Renate și Moldovan Alexandra

Temă extrem de îndragită de copii, am pătruns în tainele pădurilor din țara noastră familiarizându-ne cu cele mai cunoscute animale: urs, lup, vulpe, veveriță, arici, pisică sălbatică.
Copiii au ales și animalul care ar dori sa fie, totodată exprimându-și preferința pentru acesta.

 

 

 

 

Grupa mică

Cadre didactice: Măicoci Camelia și Soțan Cristina

Preșcolarii grupei mici, alături de educatoare, au făcut o incursiune în Lumea fascinantă a animalelor, timp de trei săptămâni.

Copiii au fost încântați de această temă și au descoperit cu interes, multe lucruri despre animalele îndrăgite, precum și curiozități din lumea acestora.

Activitățile desfășurate i-au captivat pe copii, întrucât s-au realizat prin jocuri interactive, povești cu animale, activități artistico-plastice,muzicale, practice, de cunoașterea mediului, etc. Prin activitățile derulate și impactul pe care l-au avut asupra copiilor, putem spune că “Universul animalelor” este într-adevăr Universul copiilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *