SERBAREA DE CRĂCIUN
Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare!



1 DECEMBRIE 2018
,,SĂRBĂTOAREA CENTENARULUI”
În straie tradiționale, purtând cu sfințenie ia românească, copiii grădiniței împreună cu doamnele educatoare au intrat în minunata atmosferă a sărbătorii Zilei Naționale a României celebrând cei 100 de ani de la săvârșirea Marii Uniri.
Sărbătoarea Centenarului a început a-și face simțită prezența în mințile și sufletele noastre începând cu data de 23 noiembrie 2018, cu ocazia lansării celei de-a șaptea cărți de poezie dedicată Centenarului și adresată copiilor preșcolari și nu numai, a dragei noastre colege Toma Voichița.
Manifestările de sărbătoare au continuat apoi, prin activitățile desfășurate în grădinița noastră în data de 29 noiembrie 2018, căci știm să omagiem cum se cuvine tot ceea ce este legat de neam, de limbă, de cultură și istoria națională.
Copiii și-au exprimat simțămintele venite din inimile lor mici cu privire la ceea ce înseamna țara noastră –România – pentru ei. Astfel, aceasta este cântec, este iubire, este apă și nisip, este natura, copaci și munți, este bogăție și frumusețe.
S-au recitat poezii, s-au interpretat cântece de neam, s-au creat lucrări originale, autentice: ,,Tricolorul”, ,,Țara noastră”, ,,Ia tradițională”, ,, Cetatea Alba Iulia”, etc.
S-au înălțat avioane și elicoptere, dar și baloane tricolore. Iar, la finalul programului, Hora Unirii a fost cea care ne-a adus ,,unire-n cuget și-n simțiri”, că toți aparținem aceluiași neam român, că toți vorbim aceeași limbă română, că toți purtăm cu mândrie costumul tradițional românesc la ceas de sărbătoare, că toți avem aceeași țară – mamă: ROMÂNIA!
,,LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! ȚARĂ MÂNDRĂ ȘI FRUMOASĂ!”

