GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 16
STR. DR. CZAKÓ JÓZSEF, NR. 2, TÂRGU MUREȘ
TEL: 0365/ 730955 PREZENTARE

              Astăzi funcționăm ca și Grădinița cu Program Prelungit nr. 16…simplu…fără vreo denumire semnificativă, înglobând însă căldură și bucurie, într-un spațiu organizat, o grădiniță aflată într-o continuă schimbare și evoluție, care se bucură de o prestanță extrem de bună, datorită generațiilor de copii care i-au trecut pragul și care au dobândit o educație aleasă, un comportament decent și rezultate deosebite în activitatea școlară de mai târziu.

         Grădinița cu Program Prelungit este o instituție de învățământ modernă și eficientă, cu un colectiv de cadre didactice de un înalt profesionalism, preocupate permanent de creșterea calității actului educațional. În grădiniță funcționează 12 grupe de preșcolari (11 grupe – în sistem tradițional, iar o grupă în alternativa Waldorf).

          Grădinița noastră le oferă copiilor preșcolari un mediu deosebit de atractiv în care ei să se simtă și să se dezvolte în deplină siguranță și în același timp să le confere independență și libertate, să le stimuleze dorința de a descifra „misterele” lumii înconjurătoare.

          Pas cu pas, preșcolarii își ordonează gândirea și acțiunile, își dezvoltă simțul de observație și atenția, învață să ajute, să respecte, să muncească și să se bucure de realizările lor. Grație unui colectiv didactic competent, tânăr, majoritatea cu studii superioare și aflat într-o formare profesională continuă, preocupat în permanență de aplicarea unor metode moderne de educare a copiilor, preșcolarii se bucură în grădinița noastră de un sistem educativ de cea mai bună calitate, având asigurat un mediu educațional deosebit de plăcut, o bază didactică materială extrem de bună și o generoasă curte de joacă.

        Întregul personal al grădiniței își desfășoară activitatea cu foarte multă responsabilitate și dăruire, făcând tot ceea ce este necesar pentru ca preșcolarii înscriși în unitatea noastră să fie dornici de a veni și a desfășura activități atractive și diverse, astfel încât să se pună bazele unei educații de înaltă calitate.